Ce inseamna a fi biocompatibil in stomatologia de azi

O intrebare de fond, din punctul de vedere al toxicitatii materialelor restaurative din stomatologia moderna, ar putea fi aceasta: cat de toxic este materialul folosit, respectiv la nivel... celular? Or, aceasta intrebare o adresam retoric deoarece toxicitatea pare a fi o proprietate inerenta a acestor tipuri de materiale. Iar, pacientii vor reactiona in mod similar, dar si diferit, totusi. Un pacient poate fi biocompatibil cu un anumit material sau tip de material, iar altul, mai putin sau deloc.

Biocompatibilitatea imunologica ...

Din aceasta perspectiva, studiile tintesc tipul si modul de reactie / raspuns al pacientului la materialul care tocmai i s-a aplicat in cavitatea bucala. De exemplu, ganditi-va la cum ati reactiona la o toxiinfectie alimentara cu ciuperci comestibile. Or, acea reactie ar putea fi declansata si de o alergie pe care ati avea-o, si nu neaparat din cauza ca respectiva ciuperca a fost toxica. Asa este si cu biocompatibilitatea imunologica si cu ceea ce inseamna a fi biocompatibil cu adevarat. Iar, in acest scop, specialistii folosesc Testul de Reactivitate la Materiale al lui Clifford sau cel chinesiologic / al musculaturii. Acest test determina raspunsul imunologic la diverse substante folosite si in procesul stomatologic.

Cat priveste biocompatibilitatea energetica, preluata ca notiune din emisfera estica a Globului si adaptata celei vestice, atat cercetatorii indieni, cat si cei chinezi, si nu numai, au studiat fluxurile energetice prin corpul uman. Apoi, dupa observatii indelungate, care au durat si milenii intregi, le-au adaptat pentru a le folosi in studiul sanatatii omului; inclusiv in cel al sanatatii orale a acestuia.

Astfel, s-au dezvoltat atat screening-ul electrodermal, cat si chinesiologia aplicata. Si, tot din perspectiva orientala, daca se folosesc doua sau mai multe materiale bio-energo-incompatibile, atunci exista riscul de a se bloca presupusele meridiane energetice ale pacientului, respectiv in cadrul procesului de restaurare dentara. Or, in medicina orientala, in genere, principiul meridianelor de acest tip este foarte raspandit, iar pana si fiecare dinte poate corespunde cate unui organ mai mult sau mai putin important din corpul pacientului.

Revenind la medicina stomatologica traditionala si occidentala, a fi biocompatibil implica o serie de testari la cabinet. Apoi, odata ce materialul restaurativ a fost selectat atat de catre d-voastra, pacientul, cat si de catre tehnician, este foarte important de stiut si de inteles faptul ca produsul finit va implica si... metal. Prin urmare, este recomandabil ca d-voastra, pacientii, sa nu incercati "sarirea" acestor pasi clinici, mai ales daca stiti ca experimentati o SCM, sau sensibilitate chimica multipla, sau alte afectiuni.

Uneori, a fi biocompatibil, in tehnica dentara, inseamna si diferenta dintre a ramane sau nu cu osul alveolar. Asa s-a intamplat si cu doua paciente din Marea Britanie, suferinde de hipersensibilitate de tip IV, care, din nefericire, au avut de infruntat o astfel de pierdere de os. Dar acestea sunt cazuri foarte rare. In majoritatea cazurilor, restaurarile dentare cu metale nenobile nu prezinta riscuri atat de ridicate.

In ceea ce va priveste direct, stimati pacienti, testarea cea mai comuna pentru aflarea biocompatibilitatii stomatologice se efectueaza, de regula, la cabinetul dentar. Acolo, vi se poate preleva o mostra de sange pentru a se evidentia anticorpii formati la interactiunea cu grupurile chimice prezente in compusii materialului vizat. In Statele Unite, se foloseste Testarea de Reactivitate a Materialelor Clifford. Or, daca materialul in speta produce o reactie, cat de mica, atunci acesta poate fi evitat de catre tehnician, iar d-voastra, pacientul veti beneficia de alt tip de material, biocompatibil.

Nichel si rasini ...

In stomatologia din ziua de azi, coroanele "din aur" contin de la 1%, la 40% aur. Restul este... nichel "biocompatibil" cu organismul d-voastra. Desigur, nu este biocompatibil, ci dimpotriva, si comporta riscuri destul de mari, mai ales daca aveti un sistem imunitar compromis. Iar, daca si manifestati o anume hipersensibilitate fata de astfel de metale, riscul intoxicarii este cu mult mai mare. Intr-adevar, tendintele actuale de a folosi coroane de ceramica, de exemplu, au dus invariabil si la cresterea procentajului de nichel din gurile d-voastra, stimati pacienti. Or, in proportie de peste 70%, nichelul este prezent in aceste aliaje din respectivele coroane. Alte studii de nisa precizeaza, insa, ca aceste coroane de ceramica fuzionate pe metal ar contine 69-81% nichel.

Acum, din punctul de vedere al toxicitatii si absorbtiei nichelului, cercetarile toxicologice au demonstrat faptul ca, pe cale aeriana si nutritionala, acesta este cel mai periculos. Desigur, si in practica stomatologica, iata, nichelul poate fi un factor de risc, carcinogen, foarte ridicat. Cat priveste expunerea cutanata / atingerea la nichel, pacientul este supus unui risc de toxicitate redusa. Totusi, din cauza faptului ca traim intr-o multitudine de societati supradezvoltate industrial sau in curs de dezvoltare, prezenta nichelului in vietile noastre este... ubicua.

Nichelul este absorbit in sistemul limfatic in proportie de 75% desi, un nivel exact de prezenta a acestui metal greu si ne-biocompatibil, nu exista pentru oameni, ca medie. Mai mult, si nichelul se poate transmite la fat, acesta trecand de stratul placentar care il protejeaza pe copil in timpul gestatiei mamei. Intoxicarea orala cu nichel este, intr-adevar, foarte periculoasa, mai ales daca acest metal este ingerat in cantitati mari, manifestandu-se dermatita cronica cu reactii eczematice - roseata crustoasa si usor gri-galbuie.

In acest context, unii dintre expertii mondiali in protetica dentara sustin faptul ca metalele nu ar trebui folosite in niciun fel ca proteze interne pentru oameni. Altii, mai moderati, sustin ca doar cateva astfel de materiale, cu oarecare grad de biocompatibilitate, sa fie folosite in industria stomatologica. Astfel, d-voastra, pacientii, ati putea fi mai feriti de reactiile toxice. In rest, se considera ca metalele nobile, in combinatie cu rasinile si ceramica, sunt perfect biocompatibile, cu conditia ca ele sa fie de un singur brand si tip pentru gura fiecarui pacient.

Materialele-compozit nu sunt total biocompatibile. Or, in cea mai mare parte a cazurilor, ele sunt fabricate din bis-fenoli, deci prin industria petro-chimica, rezultand scurgeri de substante asemanatoare estrogenului. Si ar mai fi cateva asemenea materiale, care sunt si mai putin biocompatibile din cauza oxidului de fier, a bariului si altor elemente.

Intre cadmiu, mercur si paladiu, ce alegem? ...

In prima instanta, mercurul, sau "argintul viu", sub forma sa lichida si lucioasa, ca metal, este un biocontaminant foarte des intalnit. Iar, inauntrul corpului nostru, din pricina supraindustrializarii de azi, nivelurile de mercur sunt mult mai ridicate. De fapt, un corp uman contine, in medie, cca 10-15 mg de mercur; zilnic, doza medie s-ar situa undeva intre 30 si 50 mg.

Intalnim zilnic mercur in: mancare, aer si apa. De asemeni, il intalnim si in industria stomatologica. Iar, cat priveste absorbtia sa prin tractul nostru intestinal, acesta nu este decat in proportie de 5-10%. La oameni, cei mai afectati din acest punct de vedere, sunt rinichii; acestia retin 50% din mercurul asimilat. In totalitatea lor, sangele, oasele, splina, creierul si tesutul adipos uman contin mercuriar mercurul nu este tocmai biocompatibil. Printre efectele principale ale intoxicarii cu mercur, putem enumera:

• reactii alergice, precum este cazul eritemului;

• stari de oboseala;

• dureri de cap;

• lezarea ADN si cromozomiala – lezarea cromozomiala este cunoscuta ca si factor cauzator al mongolismului;

• lezarea functiilor cerebrale – degradarea abilitatilor de invatare, schimbari de personalitate, tremur, modificari in vaz, surzenie, necoordonare musculara si pierderi de memorie, dar si

• distrugerea totala a sistemului nervos.

Amalgamul de argint este unul dintre cele mai populare materiale de reparare a dintilor posteriori si contine aproximativ 50% mercur si 30% alte elemente, precum: argint, bauxita, zinc si cupru. Iar controversa apare, pe langa faptul ca dureaza intre 5 si 10 ani, din cauza faptului ca prezinta mercur.

Asadar, mercurul nu este biocompatibil, ci dimpotriva, este un element neurotoxic. Adica, va poate ataca sistemul nervos. Si, in prezent, Asociatia Stomatologica Americana incearca sa dezvolte, si sa patenteze un substitut pentru amalgamul de mercur din lucrarile dentare pentru a se putea avea o biocompatibilitate.

Trecand la cea de-a doua instanta, paladiul, sau "aurul nebunilor", dupa cum mai este acesta cunoscut, ca metal nobil, nu este deloc biocompatibil cu organismul d-voastra. Iar acest aspect este valabil desi paladiul poate conferi un aspect estetic foarte placut, mai ales in stomatologie. De fapt, in industria stomatologica, paladiul a inceput sa fie folosit abia incepand cu anul 1986, respectiv in emisfera vestica a Europei. Cat priveste coroanele dentare din aur-argint, acestea pot contine pana la 78,5% paladiu, iar, odata sintetizat in tractul digestiv, compusii sai se arata a fi cu mult mai periculosi decat restul metalelor din aliajul folosit.  Paladiul poate fi mai toxic decat mercurul!

Printre efectele adverse pe care le poate avea paladiul asupra organismului d-voastra, putem enumera:

• oboseala cronica;

• alergii;

• migrene si nevralgii;

• limfoadenopatie / tumefierea ganglionilor;

• slabiciuni imunologice generale;

• bronsite;

• slabiciuni si dureri musculare;

• pierderi de memorie;

• afectiuni digestive si/sau nervoase;

• pierderi in greutate;

• sinuzita cronica si tinitus;

• transpiratie excesiva;

• nevralgii;

• paralizii faciale;

• tulburari ale somnului;

• deteriorarea si copierea adeneica eronata la fat / a secventei de ADN.

Mai departe, s-a descoperit faptul ca o coroana dentara "din aur" ar contine, de fapt, doar 18% din aceste metal, restul fiind un aliaj de metale nobile si ne-nobile, iar paladiul fiind din ce in ce mai mult folosit. Iar, daca este sa se foloseasca formule diferite pentru "acelasi" metal dintr-o astfel de lucrare, se pot crea micro-impulsuri electrice care pot cauza dureri pacientului, mai tarziu.

Si, ajungand la cea de-a treia, cadmiul este folosit pentru stabilizarea coloritului. Astfel ca, materialele biocompatibile si frumos colorate, dar sarace in cadmiu, sau fara a-l avea deloc, se vor "sterge" in timp.

Aurul – metalul perfect pentru dinti? ...

Datorita faptului ca aurul are o istorie destul de indelungata de utilizare, inclusiv stomatologica, actualmente reprezinta si standardul dupa care sunt judecate toate celelalte materiale; daca un material este biocompatibil sau nu pentru pacient.

Totusi, dupa cum se stie, aurul nu este niciodata folosit in forma sa pura, ca metal, ci ca aliaj de metale, iar concentratia acestuia oscileaza intre 1% si 99%. Or, aliajul isi are rostul sau, respectiv din dorinta de a i se conferi metalului pretios si nobil o mai mare rezistenta / duritate. Altfel, aurul in forma pura este doar un metal... moale, cu care nu se poate lucra pentru a crea bijuterii sau, de ce nu, restauratii dentare. Aurul in forma sa fara aliaje este folosit doar in industria aero-spatiala.

Din punctul de vedere al concentratiei de metale din aliaje, in stomatologie, acestea pot fi biocompatibile in mare masura daca sunt: nobile sau inalt-nobile. Restul, care sunt de baza si au 25% metale nobile, nu sunt atat de biocompatibile, bineinteles, ci mai degraba toxice. Astfel, cele nobile sunt acelea care prezinta in compozitia lor minimum 25% aur, platina sau paladiu, iar cele inalt-nobile sunt acelea care contin minimum 60% ^metale nobile si minimum 40% aur.

Paradoxal, nici cele nobile sau inalt-nobile nu sunt scutite de riscul toxicitatii! De exemplu, s-a dovedit ca paladiul poate fi un metal nobil toxic. In concluzie, daca sunteti alergic/alergica la unul dintre metalele nobile, cum ar fi cazul aurului, atunci da, este nevoie de un metal ne-nobil.

Solutia salvatoare... este germana! ...

Din nou, tehnicienii stomatologi germani au descoperit formula unui compus 100% biocompatibil, care se poate folosi in lucrari de restauratie si punti dentare, si anume: zirconia sau oxidul de zirconia. Despre acest material special am discutat si in articolul despre zirconia. Or, zirconia beneficiaza de urmatoarele caracteristici total biocompatibile cu organismul d-voastra, respectiv daca vi se efectueaza o lucrare completa din ceramica:

• non-iritabilitate pulpara;

• duritate sporita;

• rezistenta la compresia molarilor din actiunea ocluzala / a muscaturii;

• flexibilitate sporita;

• anduranta general-absoluta inclusiv la coroziune;

• densitate ridicata si porozitate;

• translucenta;

• inodoritate / lipsa oricarei arome;

• radio-opacitate / radiodensitate sau nepermiterea trecerii razelor X;

• 
  

Cu alte cuvinte, in restauratiile complete din ceramica, nu mai este nevoie de metal.